CĂTĂLIN MOROȘANU
ANTRENOR KICKBOXING
Cătălin Moroșanu reprezintă una dintre cele mai de succes povești din kickboxingul mondial.
A început să practice acest sport la 21 de ani, după ce în trecut jucase rugby la Politehnica Iași și cochetase cu loturile naționale de juniori ale României.
La numai câteva luni după primele antrenamente, acesta a participat la o selecție Local Kombat, la care era prezent și Mike Tyson, și a reușit să își învingă toți adversarii prin KO.
Acesta a fost și biletul său spre galele importante. La primul său meci profesionist l-a învins pe Mihăiță Golescu, în 2006, iar la numai 7 luni distanță a acceptat să îl înfrunte pe Stefan Leko, pe atunci unul dintre cei mai în vogă luptători din lume. A pierdut la decizie, însă a câștigat respectul tuturor.
Victorii spectaculoase și stilul său războinic l-au adus în fața unor provocări și mai mari.
a devenit primul român care a luptat într-un Grand Prix K-1, la Budapesta, în 2008
a devenit primul român care a luptat în K-1 Asia. Atunci a reușit o victorie imensă, câștigând, la Taipei, prin KO, în fața lui Junichi Sawaiashiki, cel care câștigase cu numai câteva luni în urmă contra lui Jerome Le Banner.
deține recordul de victorii consecutive în Superkombat
de-a lungul timpului a câștigat împotriva unor nume precum Mighty Mo, Anderson Braddock Silva, Carter Williams, Gary Goodridge sau Brian Douwes.
in 2012 a devenit ultimul român care a obținut biletele pentru marea finală K-1. Atunci, la Tokyo, l-a învins pe Paul Slowinski, punându-l de două ori la podea. De altfel, a fost declarat meciul serii și Moroșanu a primit, drept răsplătă, șortul regretatului Andy Hug.
În 2018, a decis să creeze promoția Dynamite Fighting Show și și-a făcut revenirea, în România, după 3 ani de pauză, cu un meci de cinci stele, în fața lui Freddy Kemayo, câștigând împotriva acestuia la București.